Asociația Valoare Plus are plăcerea să vă invite la cea de a doua ediție a Galei Voluntarilor Valoare Plus, eveniment prin care asociația își propune să premieze persoanele care s-au implicat în perioada anului 2017, în proiectele organizației, având astfel o contribuție importantă în dezvoltarea comunității locale și regionale.
Gala va avea loc vineri, 26 ianuarie 2018, orele 16.30-19.00, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, sala B1, parter. La acest eveniment sunt invitați voluntarii asociației, organizațiile partenere cât și companiile care s-au implicat activ în susținerea și desfășurarea proiectele noastre.
În cadrul galei vor fi prezentate proiectele și rezultatele obținute, evenimentul desfășurându-se conform programului:
|
16:30 |
Primirea invitaților |
|
16:45 |
Bun venit |
|
17:00 |
Prezentare organizație & proiecte |
|
17:30 |
Cuvânt din partea voluntarilor |
|
17:45 |
Moment artistic |
|
18:00 |
Premierea voluntarilor și a partenerilor prezenți |
|
18:30 |
Poze și timp social |
|
19:00 |
Final |
Rugăm confirmarea prezenței până pe 24 ianuarie 2018 pe adresa contact@valoareplus.ro.
Președintele Asociației Valoare Plus
Marian Pădureț


Comenteaza