Project Description
Luni, 24.03.2014 şi marţi 25.03.2014 au avut loc două conferinţe de informare şi prevenţie denumite: “Împreună putem lupta împotriva traficului de persoane umane” organizate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane centrul Regional Bacău împreună cu Asociaţia Valoare Plus şi alţi parteneri.
Luni acţiunea a avut loc la ora 17:00 în cadrul Liceului de artă “George Apostu” Bacău la care au participat un număr de aproximativ 35 de elevi ai liceului iar marţi la ora 11:00 acţiunea a avut loc la Biblioteca “C.A.Rosetti” Oneşti la care au participat un număr de aproximativ 210 de elevi şi 14 cadre didactice.
În cadrul acestor informări pentru prevenţie au fost prezentate următoarele:
- Ce este traficul de persoane şi termeni de specialitate
- Etapele traficului de persoane:
- identificarea victimei
- recrutarea
- transportul
- exploatarea
- vânzarea
- revânarea
- ieşirea din situaţia de trafic
- repatrierea
- acordarea asistenţei de specialitate şi protecţia victimelor.
- Legile care combat traficului de persoane: Legea 678/2011, Legea 230/2010, Legea 211/2004, H.G. 299/2003 şi Ord. M.I.R.A. nr. 335/29.10.2007.
- Profilul traficantului şi profilul victimelor
- Factorii generatori ai fenomenului: macrosociali, microsociali, familiali şi individuali.
Ca şi concluzie, întreaga socieatate este responsabilă pentru existenţă traficului de persoane, astfel atunci când întâlniţi acest fenomen sau suspectaţi un trafic de persoane puteţi apela numerele de urgenţă: 0800800678 sau 0040213133100 (apelabil şi din străinătate).
