Duminică 30 iulie 2017 Asociația Valoare Plus a sărbătorit Ziua Mondială a Traficului de Persoane prin două activități publice: un teatru stradal prin metoda teatru forum interpretat de voluntari și ecranizarea publică unui documentar privind realitatea traficului de persoane în diverse părți ale lumii intitulat Nefarious: Merchant of Souls .

Teatrul stradal a reprezentat o situație inspirată din realitate cum un băiat reușește să seducă o fată ce provine dintr-o familie disfuncțională cu scopul de a o vinde pe piața neagră a traficului de persoane. Fata cade în plasă iar piesa se finalizează cu prezentarea tristă a unei alte știri despre cum o fată a fost dată dispărută. Apoi piesa a fost interpretată pentru a doua oară în fața publicului oferind posibilitatea de a înlocui orice personaj cu excepția traficantul, cu scopul de a evita acest final trist. Cu puțin efort din partea mai multor persoane din public, povestea a avut un final mai fericit finalizându-se cu denunțarea acestui caz poliției și prinderea câtorva traficanți.

Mesajul central transmis a fost acela de a conștientiza publicul că fiecare este responsabil de a-și exercita responsabilitatea civică pentru a lupta împotriva unei probleme ce ne afectează pe toți.

Activitatea s-a finalizat cu ecranizarea în aer liber a documentarului Nefarious: Merchant of Souls în fața prefecturii din Bacău.

Detalii despre proiectul StayFree pe www.stayfree.ro.

This post is also available in: en