Project Description
Nedelcu Andrei Iordan este un băieţel de 11 ani din comuna Podu Turcului care i-a trimis iarna trecută o scrisoare lui Moş Crăciun cu simpla dorinţa de a avea o casă unde să locuiască în siguranţă, pentru că în momentul de faţă casa în care el şi familia lui de 4 persoane locuiesc mai are un pic şi se prăbuşeşte peste ei. Tatăl său a decedat în urmă cu doi ani din cauza unei suferinţe îndelungate. În prezent el locuieşte cu mama sa şi cei 3 fraţi.
Acest caz ne-a sensibilizat şi am mers să vedem situaţia mai amănunţită pe care Andrei o înfruntă. După o mică evaluare în care am văzut condiţiile în care trăieşte, fără căldură, fără electricitate, ne-am decis că este un caz pentru care vrem să luptăm cu tot ceea ce avem, împreună cu ajutorul comunităţii să încercăm să-i construim o casă socială unde el şi familia lui să poată locui.
Am vorbit cu Primăria din Podu Turcului şi am reuşit să obţinem un spaţiu pentru construcţia casei, dar acum ne mai rămâne să adunăm banii necesari pentru o construcţie simplă din lemn.
Bani strânşi în prezent
Răspunde acestei nevoie prin acceptarea provocării: „Casa lui Andrei”
Dacă ai curaj şi voinţa să-l ajuţi pe Andrei, atunci te provocăm treci la fapte:
I. Sună-ţi prietenii
1) Sună-ţi prietenii, spune-le pe scurt că ai nevoie de ajutorul lor pentru a răspunde unei provocări şi roagă-i să aibă la ei 10 lei de cheltuit.
2) Apoi stabileşte o întâlnire cu ei. Acum eşti gata să treci la pasul următor.
II.Explică, colectează câte 10 lei de persoană şi fă o poză de grup
3) Acum că te te-ai întâlnit cu prietenii tăi, explică-le pe scurt despre casa lui Andrei şi convinge-i să doneze cei 10 lei care i-au adus pentru această cauză.
4) Faceţi o poză de grup cu toţi cei care au acceptat să facă donaţia pentru casa lui Andrei, poză prin care să exprimaţi solidaritatea voastră pentru această nevoie. Poate fi o poză cum fac echipele de fotbal luându-vă umăr de umăr sau să formaţi o casă folosind trupruile voastre. Fiţi creativi dar nu vă pierdeţi în detalii.
III. Depune donaţia pentru Andrei
Asociația Valoare Plus şi-a luat responsabilitatea de a strânge şi a construi casa lui Andrei, astfel noi am deschis un cont special pentru această cauză.
5) Pentru depunerea banilor puteţi folosi una dintre următoarele variante:
a) Transfer bancar în
contul de lei: RO86 BTRL RONC RT00 W480 1502 sau
contul de euro RO71 BTRL EURC RT00 W480 1502
Titluar cont: Asociaţia Valoare Plus
BIC/SWIFT: BTRLRO22BCA
b) Transfer cu cardul prin PayPal* în euro sau dolari. Pentru dolari ($) click aici iar pentru euro (€) click aici.
*Nu trebuie să ai cont PayPal să faci un astfel de transfer; oricine poate face un astfel de transfer.
IV. Postează poza pe facebook şi lansează provocarea mai departe
6) Postează poza pe facebook şi fă următoarele:
a) tăguieşte-ţi prietenii care au donat
b) provoacă-i şi pe ei să accepte această provocare pe care să o facă cu prietenii lor. Nu uita să le dai şi lor aceşti paşi.
c) pune hashtagul #casaluiAndrei. Poţi face acest lucru prin a scrie în descrierea postării am acceptat provocarea #casaluiAndrei
d) menţionează metoda şi numele deponentului care a făcută donaţia ca noi să o confirmăm via Facebook.
De ce noi?
Pentru că deja am mai construit o casă socială, denumită casa Gheorghiţă. Aceasta ne recomandă şi poate fi găsită în comuna Stănişeşti. Detalii puteţi afla direct de la primarul din Stănişeşti care a oficiat darea în folosinţă pe 17 iulie 2015.
Comunicatul de presă pentru darea în folosinţă poate fi găşit aici şi în Deşteptarea.
Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pentru casa lui Andrei fie ca donator fie ca voluntar.